Revista >> Bank Watch Octombrie 2009 [Nr. 7] >> Drept Bancar

America ţara tuturor posibilităţilor, România ţara tuturor paradoxurilor

Giovani-Horatiu Schiopu

15 Martie 2010

Titlul ar putea părea uşor inadecvat acestei rubrici, dar şi în domeniul bancar comparaţia se justifică, în aceste vremuri în care economia mondială este „tulburătoare”. Atât de tulburătoare încât în numai doi ani liniştea şi prosperitatea au fost vizibil afectate de depresurizarea economiei celui mai invidiat – şi considerat cel mai stabil – stat, aflat la cea mai mare “altitudine” economică. Efectul – lipsa acută de oxigen (lichiditate), şi crearea unui vârtej care a antrenat toate sistemele economice conexe.

Dar nu numai atât. În SUA autorităţile – surprinse şi ele de virulenţa fenomenului – au ordonat imediat coborârea măştilor de oxigen: împrumuturi guvernamentale sub diverse forme, reglementarea unor domenii şi pieţe lăsate până acum la discreţia ofertei şi cererii şi, nu în ultimul rând, naţionalizarea unor întreprinderi considerate implicit strategice, în special în domeniul financiar-bancar. Dacă în inima capitalismului a fost posibilă cât ai clipi naţionalizarea, atunci e posibil orice!?i dacă scopul e unul pozitiv – reducerea daunelor, salvarea „victimelor” şi menţinerea unei relative stabilităţi sociale – atunci America rămâne un model, în care Legea şi Fiscul sunt adevăratele Puteri.

Ce se întâmplă la noi în acest răstimp? Constatăm că şi la noi e lipsă de oxigen, dar nu ordonă nimeni coborârea măştilor şi nici „noi” nu ne grăbim să le cerem. Noi facem talk-show-uri pe tema “oxigenului”, şi eventual o grevă.

În vest bugetarii îşi iau singuri concediu. Fără plată. La noi bugetarii nu doar că refuză reducerea oricărui drept sau privilegiu, dar vor şi mărirea salariului. Şi, colac peste gâtul economiei – şi al nostru, de cetăţeni – până şi Legea face grevă:

- Legiuitorul refuză dialogul cu Justiţia, întărirea fiscului şi dă cartonaş roşu Executivului;
- Justiţia admite acţiunea în revendicare a propriilor drepturi şi respinge deopotrivă, prin tergiversare, acţiunile Legislativului, Executivului, ale privaţilor, ale bugetarilor, ale cetăţenilor. Într-un cuvânt, face grevă.
- Executivul, se substituie Legislativului prea lent sau indecis şi legiferează, încearcă să influenţeze până şi decizia de grevă a Justiţiei, dar scapă printre D.G.F.P- ţele evazioniştii.

Altfel spus, Legislativul judecă şi parlamentează, Justitia (se) justifică şi grevează, iar Executivul ordonanţează, nu parlamentează şi nu justifică.

Revenind la tema propusă, dreptul bancar, ce fac în acest context creditorii şi debitorii lor?

Dacă în dreptul român debitorii puteau deveni chiar sclavii creditorului, cel puţin până la achitarea “în natură” a obligaţiilor, în România de azi debitorii fac legea: sperând într-o cădere a sistemului bancar, mulţi debitori refuză să mai plătească, deşi nu sunt într-o imposibilitate reală. Alţii, mai întreprinzători din fire, după ce au pus bani negri de-o parte pentru zile şi mai negre, folosind creditele – acordate cu o prea mare uşurinţă şi dobândă – în orice alte scopuri decât îndeplinirea obiectului de activitate, îşi cer singuri insolvenţa, pentru a rămâne legal, cu câştiguri nelegale. Deplângem cu toţii, desfiinţarea unor firme (majoritatea nefuncţionale şi fără angajaţi) ca efect al impozitului forfetar, dar trecem neobservat numărul foarte mare de firme nou înfiinţate, în plină criză, firme prin care întreprinzătorii îşi mută activitatea din firmele debitoare şi fără prea multe active, râzându-le în nas creditorilor şi fiscului, adică statului, adică nouă, tuturor.

Ce iniţiative avem noi? Una salvatoare: insolvenţa şi falimentul persoanei fizice. Să poata râde şi ea analog firmelor, căci din procentele economiei subterane, adesea recunoscute public la peste 40% din PIB, se înfruptă tot nişte persoane fizice în ultimă instanţă …

Creditori nu sunt doar băncile. Şi firmele sunt între ele debitori şi creditori. Şi Statul e creditor- neplătit în relaţia de impozitare, şi debitor – de multe ori neplătitor – în raport cu activităţile prestate în interes public.